Telenovela transferului columbianului Juan Carlos Toja la Steaua a luat sfârșit. Fotbalistul a confirmat pentru ProSport că oficialii grupării FC Dallas și-au dat, în sfârșit, acordul pentru trecerea sa la vicecampioana României. Toja va îmbrăca tricoul roș-albastru în următorii 4 ani.
"După cât au durat discuțiile, nu credeam că voi mai ajunge la Steaua. Sunt foarte bucuros că am ajuns aici și sper că voi demonstra că merit toți banii.", a declarat Toja, în exclusivitate pentru ProSport.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a confirmat faptul că cele două cluburi au ajuns la un acord pentru transferul mijlocașului.
"Toja este, începand de astăzi, jucatorul Stelei." a spus Becali la plecarea spre Vaslui, unde Steaua va disputa prima etapă a Ligii I.
Â
Citește mâine în ediția tipărită care sunt toate detaliile trecerii columbianului în Ghencea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER